„Mi se pare așa o chestiune aproape incredibilă în condițiile în care a-l îndepărta pe Adrian Țuțuianu de la Organizația PSD Dâmbovița înseamnă să faci cea mai mare favoare pe care o puteai face vreodată adversarilor politici de la Dâmbovița și nu numai. Un om care nu a pierdut nicio bătălie electorală, un om care și-a ținut la respect absolut toți adversarii politici pe care i-a avut, nu cred că poate fi la acest mod tratat de conducerea partidului.
Sigur că evoluțiile pot fi cumva imprevizibile, însă Organizația PSD Dâmbovița este alături de omul care prin activitatea sa a impus respect și care a fost întotdeauna, din momentul în care a preluat conducerea Organizației, motorul electoral și nu numai al acestei Organizații. În ceea ce privește venirea lui Alexandru Oprea, politica este pe voturi, indiferent că discutăm de politica în cadrul Organizației sau de politică în momentul în care mergem și candidăm pentru o funcție administrativă. Eu nu cred în astfel de mișcări de culise, eu cred într-un proces democratic și cred că validarea prin vot, pentru orice funcție, este esența politicii moderne.
Chiar dacă, teoretic, ar fi impus, eu văd ca și măsură imediată convocarea unei Conferințe și alegerea unui președinte în cadrul Conferinței. Cred că la nivelul Organizației, Biroul Permanent Județean, Comitetul Executiv Județean reprezintă foruri care pot convoca o Conferință. Nu cred că poate rezista un președinte împotriva voinței Organizației nicăieri. Este foarte greu pentru o Organizație să aibă victorii pe zona electorală în condițiile în care președintele este unul impus…
Ați văzut scrisoarea celor 66 de primari, vă asigur că nu a fost nici un fel de presiune, bineînțeles că am citit conținutul scrisorii și eu cred în forța acestei Organizații și cred în Adrian Țuțuianu ca președinte al Organizației. Vreau să mai menționez că a avea curajul să spui lucrurilor pe nume nu trebuie să determne aplicarea unei sancțiuni, pentru că despre asta este vorba, Adrian Țuțuianu și-a spus un punct de vedere, l-a spus într-un cadru organizat, ar trebui să ne preocupe cum acele înregistrări ajung în altă parte, iar acest lucru este absolut de condamnat. Este clar că sunt persoane care nu vor binele acestei Organizații…
Este o etapă pasageră în viața acestei Organizații, vă asigur”, a declarat Cristian Stan, președinte PSD Târgoviște.