Grupul PPE a decis crearea unei Autorităţi Europene de Protecţie Civilă Oana Antonescu, europarlamentar PDL, membru al Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a PE, salută decizia Grupului PPE din Parlamentul European de a crea o Autoritate Europeană de Protecţie Civilă, responsabilă cu intervenţia comună şi rapidă în cazul unor catastrofe naturale. „Europa a fost încercată în ultima perioadă de numeroase dezastre naturale. Fie că vorbim de ploile catastrofale din 2009 din Madeira, de inundaţiile de anul acesta din România sau de accidentul ecologic petrecut recent în Ungaria, ne referim la catastrofe în urma cărora zeci sau sute de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva mii şi zeci de mii de oameni au avut de suferit” a declarat Oana Antonescu, în contextul zilele de studiu ale Grupului PPE-CD desfăşurate chiar în Madeira. Eurodeputata a subliniat că, în cazul unor catastrofe naturale sau antropice cu efecte majore, este nevoie şi de o reacţie de forţă majoră din partea Uniunii Europene ca întreg. „Faptul că în Madeira noi – toţi reprezentanţii Grupului PPE din Parlamentul European – am decis asupra necesităţii unei forţe europene de protecţie civilă ne oferă tuturor speranţa că viitoarele evenimente nefaste vor beneficia de o contrareacţie mult mai puternică din partea autorităţilor europene. Şi, prin acţiunea comună, să reuşim să reducem semnificativ efectele unor astfel de accidente asupra populaţiei civile”, a declarat Oana Antonescu. Europarlamentarul PDL este, de asemenea, de părere că al doilea subiect expus dezbaterii la Madeira – necesitatea ca accesul la fondurile europene de reconstrucţie să fie realizat într-un timp mult mai scurt – este extrem de actual şi de important şi pentru România. „Problema expusă de domnul preşedinte Joseph Daul, necesitatea ca fondurile europene de reconstrucţie să fie acordate în cel mai scurt timp, este valabilă şi pentru România. Ţara noastră a fost lovită, aproape în fiecare an, de inundaţii, iar ajutoarele europene au venit aproape întotdeauna cu întârziere”, a afirmat Oana Antonescu. Eurodeputata a adăugat că viteza de reacţie nu exclude obligativitatea controlului riguros al fondurilor: „Sunt conştientă că este nevoie de o evaluare amănunţită şi de un control riguros al modului în care sunt cheltuite aceste fonduri dar, în acelaşi timp, localităţile şi oamenii care au fost loviţi de un dezastru natural sau antropic au nevoie aici şi acum de ajutorul Uniunii Europene”.