18 aprilie 2024
Găeşti – Angajaţii de la Centrul de reeducare, instruiţi în tainele calculatoarelor

Găeşti – Angajaţii de la Centrul de reeducare, instruiţi în tainele calculatoarelor

Comunicat de presă

Continuă sesiunile de instruire şi testare în domeniul ECDL Start/ Complet/ Operator, introducere, validare şi prelucrare date

Euroaptitudini S.A., în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Administratia Natională a Penitenciarelor implementează în perioada 01.10.2010-30.09.2013 proiectul “Pregătire TIC la standarde europene în sistemul penitenciar românesc”.

Proiectul finanţat prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.2 „Imbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii” vizează creşterea şanselor de incluziune socială şi facilitarea integrării/reintegrării pe piaţa muncii a persoanelor care execută pedepse privative de libertate.

“Pregătire TIC la standarde europene în sistemul penitenciar românesc” este centrat pe:

1.Formare profesională în domeniul TIC (ECDL START/ Equal Skills) pentru 2000 de persoane cu vârste cuprinse între 16-54 ani, care execută pedepse privative de libertate în unităţile penitenciare la nivel naţional, în vederea îmbunătăţirii accesului la ocupare după executarea pedepsei. 2.Formare profesională în domeniul TIC pentru 1600 de angajaţi cu vârste cuprinse între 20-54 de ani din sistemul penitenciar în vederea îmbunătăţirii activităţilor, competenţelor şi a modalităţii de abordare utilizate în activitatea cu sau pentru persoanele aflate în detenţie. 3.Dezvoltarea unui sistem flexibil de 16 săli mobile, active la nivel naţional pe o perioadă de 30 luni, în vederea formării profesionale adaptată la nevoile grupului ţintă. 4.Crearea unei reţele naţionale de 100 multiplicatori de formare profesională în domeniul TIC, necesară îmbunătăţirii sistemului de instruire din unităţile penitenciare. Proiectul contribuie la imbunătătirea sistemului de formare profesională în sistemul penitenciar românesc si la facilitarea integrării grupurilor tintă într-o societate inclusivă si informatională. In luna mai, a continuat sesiunile de instruire şi testare ECDL START/ Operator introducere, validare şi prelucrare date destinate unui număr de 23 grupe formate din angajaţi şi persoane private de libertate din seria 8, care fac parte din unităţile: Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bucureşti-Jilava, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Penitenciarul Târgu Jiu, Centrul de Reeducare Găeşti, Penitenciarul Focşani, Penitenciarul Brăila.

De la începutul lunii iunie sunt în derulare sesiuni de instruire şi testare ECDL/Operator introducere, validare şi prelucrare date în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, Centru de Reeducare Buziaş, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bucureşti-Jilava, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Penitenciarul Târgu Jiu, Centrul de Reeducare Găeşti, Penitenciarul Focşani, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, Sovata şi Amara. Până în prezent au participat la sesiunile organizate în cadrul proiectului peste 900 angajaţi din sistemul penitenciar românesc şi peste 400 persoane private de libertate.

Pentru mai multe informaţii desemnăm ca persoană de contact purtătorul de cuvânt al instituţiei, agent şef Florin ISPAS, telefon 0245/710.254(int. 141), tel.mobil 0723/ 21.80.47, e-mail: florin.ispas@anp.gov.ro

Comisar sef Gheorghe ANGHEL DIRECTOR CENTRUL DE REEDUCARE GAESTI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial