19 aprilie 2024
FOTO/VIDEO: În urma acțiunii pentru menținerea unui climat de ordine și siguranța publică, polițiștii au aplicat peste 500 de sancțuni contravenționale

FOTO/VIDEO: În urma acțiunii pentru menținerea unui climat de ordine și siguranța publică, polițiștii au aplicat peste 500 de sancțuni contravenționale

În noaptea de 18 spre 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranța publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 577 de sancțuni contravenționale, în cuantum de peste 112.000 de lei.

Dintre acestea, 474 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, iar 101 pentru încălcarea Legii 61/1991 R.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, pe raza localității Târgoviște, un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

De asmenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat, pe raza localității, un alt bărbat care conducea un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au depistat, pe raza localității Iazu, un bărbat, de 17 ani, care conducea un autoturism, deși nu ar fi deținut permis de conducere.

La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe raza raza municipiului Târgoviște, un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, cetățean ucrainean.

Întrucât emana halenă alcoolica, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate aceste cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier.

sursa – IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial