28 martie 2024

Eveniment de basm, diseară, la Târgovişte! CALEA LUMINII!

sock.ro_images_calea_luminii2011-3„Un eveniment absolut deosebit va avea loc joi seară la Târgovişte. Este vorba despre «Calea Luminii», care este calea speranţei, calea credinţei, simbolizează triumful vieţii asupra morţii, este un eveniment foarte cunoscut şi foarte apreciat.

Primăria Târgovişte este onorată să participe la un asemenea eveniment. Mă bucur că de câţiva ani există o colaborare foarte bună între dl profesor Mihai Şerbănescu, Primărie şi Arhiepiscopia Târgovişte pentru organizarea acestui eveniment cu adevărat deosebit.

Am convingerea că şi în acest an, ca şi în anii trecuţi, foarte mulţi târgovişteni vor dori să participe la «Calea Luminii», eveniment care vine să prefigureze marea sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Mântuitorului”, a declarat primarul interimar al municipiului Târgovişte, Cristian Stan.

„Mi-a spus că a circulat mult prin lume, dar numai în România se putea întâmpla aşa ceva şi numai în capitalele domneşti.

Am fost impresionat şi totodată am întrebat de ce. Răspunsul a fost că nu a văzut în lume un astfel de gest şi nu crede că poate să mai vadă un asemenea gest de lumină – la ora 18:30 erau câţiva oameni care aprindeau lumânările, iar într-o oră erau mii de oameni fără să fie anunţaţi, iar un astfel de gest numai în capitalele domneşti se poate întâmpla…”, a declarat prof. Mihai Şerbănescu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial