28 aprilie 2024
Elevi de la Voievodul Mircea, în pelerinaj la Mânăstirea Nucet

Elevi de la Voievodul Mircea, în pelerinaj la Mânăstirea Nucet

elevi-peleriJoi, 18 mai 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, rod al colaborării între Catedrala Mitropolitană și Liceul Voievodul Mircea, Pr. Aurelian Agafiţei, Pr. Ştefan Voicu-Radu și Diac. Andrei Pătrulescu au organizat un pelerinaj cu un grup de 16 elevi ai liceului, însoțiți de domnul Alexandru Mărășești, profesor de Religie, la Mânăstirea Nucet. Aici, au vizitat muzeul mănăstirii, biserica și cunoscutul loc de pelerinaj denumit Fântâna de leac, unde a fost prezentat istoricul acestei vetre de spiritualitate și au avut loc dialoguri duhovnicești, după care, cu toții, s-au bucurat de o agapă frățească. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea Stațiunii de cercetare piscicolă Nucet.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Joi, 18 mai 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, la Palatul Copiilor din Târgoviște, a avut loc premierea celor 22 de elevi, care au câștigat etapa județeană a Concursul național Mesajul meu Antidrog, organizat de C.P.E.C.A. Dâmbovița, ediția a XIV.

Premiile au fost oferite de Arhiepiscopia Targovistei și de Crucea Roșie, filiala Dâmbovița, parteneri în acest proiect.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Joi, 18 mai 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, s-au finalizat două proiecte educaționale. Primul dintre ele, intitulat Drag de portul românesc, s-a desfășurat sub coordonarea Doamnei Prof. Floricica Ştefan (Religie) și a Doamnei Prof. Angelica Duţu–Runceanu (Limba şi literatura română), în Sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino”, el fiind derulat în parteneriat educațional cu Arhiepiscopia Târgoviștei și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, pe parcursul acestui an școlar. Acest demers, la care au participat 50 de elevi, a avut drept scop promovarea portului popular românesc, cultivarea sentimentului de dragoste față de cultura materială a poporului, ca parte integrantă a folclorului, renașterea obiceiurilor și tradițiilor, dar și promovarea autenticului, a tot ceea ce este specific poporului român.

Al doilea proiect, denumit Bucuria Învierii Domnului în suflet de copil, a fost dedicat elevilor din învățământul preuniversitar și s-a organizat trans-disciplinar, pe nouă secțiuni: decorațiuni, teatru, muzică, poezie, creații plastice, activități de voluntariat și filantropie, fotografie, film de scurt metraj, cunoștințe religioase. Acest eveniment educațional, la care au participat 630 de elevi, a fost coordonat de Pc. Pr. prof. Marian Dobrescu și Doamna Prof. Maria Ceauș, și cu implicarea altor profesori de Religie, desfășurându-se în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu, din Târgoviște.

La ambele evenimente educaționale, au fost oferite daruri pentru elevi din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfinșiei Sale.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial