12 mai 2024
VIDEO: Acțiune de amploare pe șoselele din Dâmbovița. 500 de amenzi, în doar câteva ore

VIDEO: Acțiune de amploare pe șoselele din Dâmbovița. 500 de amenzi, în doar câteva ore

În cadrul acțiunii desfășurate pe parcursul zilei de ieri pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, polițiștii au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale

Pe parcursul zilei de ieri, 27 aprilie a.c., în intervalul orar 16:00-00:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat în cadrul unei acțiuni care a avut ca obiective menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, descurajarea faptelor antisociale și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice. În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Astfel, pe drumurile publice din județ, au fost oprite pentru control 686 de autovehicule și legitimate peste 800 de persoane. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 529 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 277.775 de lei.

Din totalul amenzilor aplicate, 424 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002 și 88 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 18 permise de conducere și au retras 18 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 17:50, pe drumul comunal 139 A, în comuna Pietrari, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au surprins în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitatea Șipot, în timp ce ar fi condus un motociclu neînregistrat în circulație și având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Totodată, în jurul orei 20:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Târgoviște, un alt bărbat, de 36 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

sursa: IPJ Dâmbovița

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial