6 mai 2024

DSP Dâmboviţa se pregăteşte pentru Ziua Mondială a Sănătăţii

dspCOMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Mondială a Sănătăţii – 7 aprilie 2014 –

Ziua Mondială a Sănătăţii se celebrează in fiecare an in data de 7 aprilie, pentru a marca intemeierea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) in anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice in activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună. In acest an, tema campaniei este reprezentată de bolile transmise prin vectori.

Scopul acestei campanii este de a sensibiliza populaţia, profesioniştii din domeniul sănătăţii şi autorităţile publice în privinţa ameninţării pe care o reprezintă vectorii şi bolile transmise prin aceştia şi stimularea familiilor şi comunităţilor pentru a acţiona şi a se proteja.

Vectorii sunt entităţi mici (ţânţarii, muştele, gândacii, căpuşele, melcii de apă dulce) care pot transmite boli de la o persoană la alta şi dintr-un loc în altul.

Aceştia ne pot pune sănătatea in pericol atât acasă, cât şi atunci când călătorim. Bolile transmise prin vectori sunt afecţiuni cauzate de aceşti agenţi patogeni in populaţiile umane.

Campania organizată in anul 2014, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, se concentrează asupra unor vectori importanţi şi a bolilor pe care aceştia le pot cauza, precum şi asupra a ceea ce putem face pentru a ne proteja.

Boala transmisă prin vectori cu cea mai mare mortalitate, malaria, a cauzat in 2010 aproximativ 660.000 de decese.

In România, in anul 2011 s-au inregistrat 40 de cazuri de malarie, iar în 2012 au fost notificate 32 cazuri confirmate, toate de import.

Totuşi, boala transmisă prin vectori cu cea mai mare creştere în 1ume este febra Denga, cu o creştere de 30 de ori a incidenţei in ultimii 50 de ani.

In prezent, 40% din populaţia lumii este ameninţată de febra Denga.

In 2012, o izbucnire epidemică din insulele Madeira (Portugalia) s-a soldat cu peste 2.000 de imbolnăviri şi identificarea a 80 de cazuri de import in alte 10 ţări europene.

In România s-au raportat 2 cazuri confirmate in 2011 şi 3 cazuri în 2012 (călători în Thailanda şi Madeira).

In România, Campania de celebrare a Zilei Mondiale a Sănătăţii, având sloganul „Entităţi mici, pericol mare!” este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Activităţile propuse în cadrul acestei Campanii sunt:

Actiuni de informare-educare- cbmunicare in unitati de invatamant;

Actiuni de informare in unitati spitalicesti din judet;

Distribuirea de materiale informative specifice temei.

sursa – DSP Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial