TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Deputatul Daniel Blaga, revoltat de situaţia de la Colegiul Naţional I.L Caragiale Moreni. „A fost lăsat în plata Domnului. Domnului Director”

Colegiul Naţional I.L Caragiale Moreni, lăsat în plata Domnului. Domnului Director.

Aşa cum ştiţi, săptămânal am program de audienţe atât în Târgovişte cât şi în cabinetele din Moreni sau Crevedia. De curând, am discutat cu mai mulţi profesori şi părinţi din Moreni care mi-au expus o situaţie tristă, care merită semnalată şi intervenit urgent, spre binele Colegiului Naţional I.L Caragiale Moreni.

În urma discuţiilor cu dascălii şi cu părinţii elevilor trag o concluzie amară – Clădirea Colegiului I.L.Caragiale pare să nu fie o prioritate pentru administraţia municipiului Moreni. O dovedeşte acoperişul ruginit, găurit, prin care se infiltrează apa în tavan.

Dovadă stau fotografiile şi mărturiile celor de acolo. Chiar fostul director al Colegiului, domnul Chişulescu Gabriel, trăgea un semnal de alarmă despre situaţia dezastruoasă de acolo.

De asemenea, reprezentanţii colegiului spun că au semnalat problemele celor de la primărie, iar răspunsul a fost mereu acelaşi – că s-ar căuta soluţii. Negăsite nici până astăzi.

Încă din anul 2004, oficialii Primăriei Moreni au promis că liceul va intra în reabilitare. Nu s-a întâmplat până în 2021. Între timp, s-au cheltuit bani cu nemiluita pe studii de fezabilitate, hârtii şi hârtiuţe care nu au dus la niciun rezultat.

Uluitor, spun cei din cadrul colegiului este că actualul primar ar încerca să arunce toată responsabilitatea pe umerii directorului unităţii de învăţământ, care ar avea obligaţia să asigure buna funcţionare.

Numai că prevederile legale îl contrazic pe primar, acesta şi consiliul local au obligaţia să se preocupe de finanţarea, modernizarea şi întreţinerea clădirilor de învăţământ aflate pe raza municipiului.

Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte, spunea Confucius”, a precizat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.