”România educată s-a transformat în România eșuată!
Paradoxal, în ziua în care Legile Educației au trecut prin Camera Deputaților, în ciuda împotrivirii deputaților USR, 15.000 de profesori au protestat împotriva neregulilor din ce în ce mai flagrante din sistem.
România eșuată a lui Klaus Iohannis este pe cale să devină mai reală ca niciodată!
Sistemul deja dereglat va fi și mai afectat de noile Legi ale Educației, care în loc să aducă valoare țării noastre, o va trage și mai jos. Marile eșecuri din Legile Educației sunt:
• absența soluțiilor care să oprească abandonul școlar și separarea copiilor cu posibilități de a face meditații de cei care nu au aceste posibilități • absența garanțiilor pentru salarizarea corectă a profesorilor. În timp ce politrucii iau salarii de zeci de mii de euro în diverse instituții publice, profesorii trebuie să se descurce cu câteva sute de euro pe lună. Știați că un profesor debutant are un salariu de 2400 de lei?• menținerea politizării la maximum a sistemului de educație, baronizarea universităților și salvarea plagiatorilor.
Toate plagiatele se vor transforma în „erori materiale de citare”.
Amendamentele USR au fost respinse. Ele propuneau:
1. programul „școala de la 8 la 17 – un program modern pentru școala românească, la care să ajungem treptat până în 2030. Școala de la 8 la 17, în care copiii au o masă caldă, în care își fac lecțiile împreună cu profesorii, în care părinții pot să își vadă de serviciu.
2. salarii corecte pentru profesori pentru că nu ne putem aștepta la profesori motivați, dacă nu e apreciată munca lor.3. măsuri de siguranță în școli pentru copii, adică zero clădiri fără aviz ISU în care elevii să învețe. În plus, în toate școlile din România ar trebui să se desfășoare programe active pentru prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool și alte forme de dependență, adresate elevilor.
Acum Legile Educației merg la Senat, unde USR va face tot posibilul ca aceste Legi ale Educației să fie îmbunătățite!”, spune deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmbovița.