3 mai 2024
Adrian Ţuţuianu – “Vor urma câteva săptămâni FIERBINŢI!”

Adrian Ţuţuianu – “Vor urma câteva săptămâni FIERBINŢI!”

„Este o zi specială pentru mine, depunerea jurământului în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. A fost o misiune greu de realizat, dar vă asigur de întreaga mea disponibilitate şi determinare în a-mi pune în aplicare programul cu care am venit în faţa alegătorilor din judeţul Dâmboviţa.

Este un moment în care vreau să mulţumesc locuitorilor judeţului că au investit încredere în mine, să mulţumesc colegilor de partid şi celor din Uniunea Social Liberală, să mulţumesc tuturor celor care, atunci când nu credea prea multă lume în şansa mea, au fost alături de mine.

Am invitat reprezentanţi din toate partidele politice, reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice din judeţ, pentru că am vrut să dau un semnal de normalitate, un semnal că putem sta împreună la aceeaşi masă, un semnal că putem avea un dialog constructiv, un semnal că atunci când se schimbă puterea, acest lucru intră în normalitatea democraţiei şi nu este o situaţie care trebuie privită cu foarte multă ostilitate sau cu foarte multă încrâncenare.

Vă asigur că ştiu foarte bine ce am de făcut la Consiliul JudeţeaN. Vor urma câteva săptămâni fierbinţi, pentru că am propria viziune cu privire la modul în care trebuie organizate, reorganizate Consiliul Judeţean, instituţiile publice subordonate, societăţile comerciale.

Vor fi săptămâni de muncă multă, vor fi ani de muncă multă. Sper să fie această zi una fastă şi să marcheze începutul unei administraţii judeţene intrate în normalitate, o administraţie judeţeană democratică, transparentă şi în slujba cetăţeanului. Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun şi succes în ceea ce ne-am propus!”, a declarat la investire noul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial