4 mai 2024
Deputatul Daniel Blaga – ”Conducerea Primăriei Târgoviște… în legea ei!”

Deputatul Daniel Blaga – ”Conducerea Primăriei Târgoviște… în legea ei!”

”Conducerea Primăriei Târgoviște… în legea ei!

Mare mirare, mare mister în jurul Auditului financiar pe 2020, făcut de Curtea de Conturi la Primăria Municipiului Târgoviște. Deși Raportul de audit financiar a fost gata încă din data de 17 mai a.c., fiind emisă Decizia nr.11/2021, decizie transmisă Primăriei Târgoviște, la data de 8 iunie 2021, respectiv Consiliului Local Târgoviște, cifrele cu pricina nu au ajuns în mâinile și la urechile aleșilor locali.

Nimeni n-a înțeles de ce abia astăzi, 30 septembrie, cei din conducerea Primăriei Târgoviște au hotărât, într-un final, să pună pe ordinea de zi a Ședinței Consiliului Local și datele venite de la Curtea de Conturi.

De ce au fost prezentate aceste date abia după 3 luni și jumătate nu am reușit, încă, să deslușim.

Consilierii locali ai USRPLUS au întrebat în cadrul ședinței din ce cauză a existat această amânare nejustificată, mai cu seamă că oficialii primăriei aveau obligația, conform actelor normative în vigoare să prezinte consiliului local decizia Curții de Conturi, în termen de zece zile de la data primirii.

Cu seninătate și chiar ceva miștocăreală, secretarul Primăriei Târgoviște, dl.Chiru Cătălin Cristea i-a răspuns colegului meu Marius Calomfirescu, consilier USRPLUS că a fost în concediu și că… a ‘omis acest lucru’.

Dovadă stă chiar înregistrarea video din timpul ședinței.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă în timp ce secretarul primăriei este în concediu activitatea instituției are de suferit și lucrurile sunt lăsate în așteptare, la fel de bine cum nu înțelegem de ce atribuțiile domniei sale nu sunt delegate unei alte persoane, astfel încât asemenea ‘Omisiuni’ să nu se mai întâmple, a precizat deputatul Daniel Blaga, președintele USRPLUS Dâmbovița.

sursa video – Dâmbovița la zi

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial