4 mai 2024
Dâmboviţa – 200 de poliţişti, mobilizaţi de Rusalii

Dâmboviţa – 200 de poliţişti, mobilizaţi de Rusalii

În perioada Rusaliilor, peste 200 de poliţişti vor acţiona zilnic pe raza întregului judeţ, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică

În contextul sărbătoririi Rusaliilor şi având în vedere faptul că ziua de 24 iunie 2013 este prevăzută de Codul Muncii ca zi liberă, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a întreprins o serie de măsuri pentru asigurarea în perioada Sfintelor Sărbători de Rusalii a unui climat de ordine şi siguranţă publică în toate localităţile dâmboviţene.

Aceste măsuri vor fi întreprinse pe raza întregului judeţ, ocazie cu care vor acţiona zilnic peste 200 de poliţişti, fiind angrenate efective de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, intervenţie rapidă.

Poliţiştii vor întreprinde măsuri specifice pentru asigurarea unui climat de siguranţă, cât şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor, dar şi anticiparea eventualelor riscuri ce pot afecta climatul social în zona lăcaşurilor de cult, a locurilor aglomerate, în care se desfăşoară manifestări religioase şi culturale (municipiul Moreni, localităţile Băleni şi Măneşti), cu mare afluenţă de public, precum şi în zonele şi localităţile turistice, unde se aşteaptă un aflux important de persoane şi autovehicule.

De altfel, prin prezenţa poliţiştilor în stradă în număr cât mai mare se doreşte descurajarea săvârşirii de infracţiuni şi astfel neaglomerarea serviciului de urgenţă prin reducerea numărului de apeluri la 112.

Îndeplinirea misiunilor şi executarea acţiunilor pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice se vor realiza cu sprijinul lucrătorilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţiilor Locale. Un accent deosebit se va pune în această perioadă pe asigurarea unei prezenţe active a poliţiştilor rutieri la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice sau pe traseele de acces către aceste zone( DN 71 Târgovişte – Sinaia, DN 72 A Târgovişte-Câmpulung), pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe căile de comunicaţie din zona lăcaşurilor de cult şi parcurilor.

De asemenea, ţinând cont de creşterea valorilor de trafic în această perioadă, pe toate categoriile de drumuri, vor acţiona peste 80% din efectivele de poliţie rutieră, cu mijloacele tehnice din dotare, pentru reducerea riscului producerii accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei rutiere.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa urează tuturor dâmboviţenilor sănătate şi o minivacanţă liniştită, asigurându-i că, şi de această dată, poliţiştii dâmboviţeni vor da dovadă de profesionalism, solicitudine şi responsabilitate în executarea atribuţiilor de serviciu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial