3 mai 2024
Costin Mihai, ameninţat cu MOARTEA! „Până nu te arde unul, nu te laşi. Îţi sunt numărate zilişoarele, prostănacule!”

Costin Mihai, ameninţat cu MOARTEA! „Până nu te arde unul, nu te laşi. Îţi sunt numărate zilişoarele, prostănacule!”

Scandalul provocat de baschetbalistele şi de oficialii echipei CSM Târgovişte într-un club din Satu Mare, stropit cu alcool şi finalizat cu o bătaie aplicată unei localnice de americancele Chrissy Givens şi Monique Coker, a devenit subiect de atracţie naţională. Ajuns la proporţii nebănuite, scandalul este foarte probabil cel mai mare din istoria sportului dâmboviţean, iar informaţiile care ne parvin în cascadă sunt tot mai îngrijorătoare. În ciuda insistenţelor noastre, nu i-am găsit nici ieri la birou pe şefii Clubului Sportiv Municipal Târgovişte, dar nici pe primarul Gabriel Boriga ori pe preşedintele CJ Dâmboviţa, Florin Popescu, neputând fi contactaţi nici pe telefonul mobil, la fel cum s-a întâmplat cu preşedintele FRB, Carmen Tocală.

Până şi Pompiliu Nedelcu, şeful sportului dâmboviţean, a evitat să ofere un răspuns pe marginea celor întâmplate, aşteptând în continuare demisii, demiteri sau cel puţin o conferinţă de presă. Am primit în schimb atacuri de presă de-a dreptul hilare, în care sărmanele baschetbaliste sunt victimizate şi comparate cu Cruyff sau cu Nadia şi în care se mai spune că Dobrin avea o mare problemă cu alcoolul. Asta este recunoştinţa noastră pentru marele Dobrin, care a jucat inclusiv pentru CS Târgovişte, dar nu ar fi rău să îi luăm un punct de vedere şi doamnei Gica, soţia celui considerat de mulţi cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.

Cât mă priveşte, observ că sunt ameninţat în fel şi chip, chiar şi cu moartea, dovadă până şi mesajele apărute pe site-ul ziarului, de la un anume Gabriel. „Până nu te arde unul, nu te laşi. Îţi sunt numărate zilişoarele, prostănacule!”. Am demarat procedurile de identificare electronică, după care vom urma căile cunoscute. Le mulţumesc în schimb colegilor din presa centrală, în special lui Gabi Safta, care m-au rugat să le solicit sprijinul mediatic în momentul în care mă voi simţi ameninţat. Am fost, sunt şi cu siguranţă voi mai fi ameninţat!

Ce spune victima…

„Înţelepţii” de la CSM continuă să meargă din greşeală în greşeală, abordând o strategie de denigrare la adresa victimei şi a soţului său, inoculând ideea că ar fi provocat printr-un limbaj rasial, ba chiar că ar avea legături cu lumea interlopă. Tânăra lovită de americance, Roxana Stan, a emis un drept la replică celui oferit de preşedintele CSM Târgovişte, Ciprian Iugulescu, pe care îl redăm integral, aşa cum am procedat şi în cazul celuilalt.

”În afară de staff-ul clubului, nici un martor nu confirmă varianta jucătoarelor americane, nici măcar celelalte jucătoare de la CSM Târgovişte nu au dat declaraţii că eu le-aş fi jignit pe acestea. În plus, poliţiştii au amendat-o doar pe baschetbalista din Târgovişte, ceea ce spune totul despre cine e vinovat de producerea incidentului. Jucătoarele din Târgovişte, în ciuda rivalităţii din teren, au fost aplaudate la finalul meciului de spectatorii prezenţi la sală, astfel că nu era nici un motiv ca ele să fie «atacate verbal» într-un local de clienţi, care nu au nimic în comun cu echipa de baschet din Satu Mare şi doar de la ora 3.00, până atunci neexistând nici un incident. Municipiul Satu Mare este o comunitate multietnică, neexistând incidente rasiale sau etnice, mai mult, am foarte mulţi prieteni afro-americani cu care am o relaţie foarte strânsă. Toată noaptea jucătoarele din Târgovişte au avut un comportament agresiv faţă de ceilalţi clienţi ai clubului, lucru care se poate vedea atât pe înregistrările video, prezentate şi de televiziunile naţionale, dar şi pe pozele făcute de angajaţii clubului, fotografii prezentate dealtfel şi în mass-media din Satu Mare, Târgovişte şi cea naţională. Martorii, identificaţi de ziariştii care s-au ocupat de subiect, au declarat că atât baschetbalistele, cât şi cei doi oficiali, consumaseră foarte mult alcool. Am fost acuzată, eu sau soţul meu, că am fi ars-o cu ţigara, ori nici unul din noi nu fumăm. Incidentul s-a petrecut într-un moment când clubul era foarte aglomerat, muzica era dată la maxim, astfel că e greu de crezut că eventuale remarci rasiste au fost percepute doar de către staff-ul clubului. În înregistrările video se vede clar că jucătoarele americane sunt foarte agitate şi agresive, fiind necesară intervenţia angajaţilor societăţii care asigură paza localului. Afirmaţiile privind existenţa unor remarci rasiale nu constituie altceva decât calomnii pentru care există remedii legale”.

Zvonuri periculoase, tare periculoase…

Prietenii noştri din Satu Mare ne-au transmis că prin oraş circulă tot felul de zvonuri legate de acest scandal, însă ele sunt aşa de periculoase încât nu le putem lua în calcul fără a avea probe solide. Poate nici atunci nu ar fi bine să le facem cunoscute opiniei publice, în schimb nu înţelegem cu a putut Florin Nini să le permită jucătoarelor să iasă într-un club din Satu Mare, chiar şi însoţite, îmbrăcate în echipament sportiv cu însemnele echipei din Târgovişte. Se numeşte inconştienţă, cunoscută fiind aversitatea dintre cele două echipe, manifestată în ultima perioadă. Asta dacă Nini a ştiut, într-adevăr, de această ieşire, venită la doar câteva ore după un meci de campionat şi cu trei zile înaintea altuia.

Dacă Nini ar fi fost în club sau dacă primarul Boriga ar fi rămas peste noapte în oraş, poate că toate acestea ar fi fost evitate, de vreme ce preşedintele Ciprian Iugulescu şi antrenorul Marius Dobă mai degrabă au participat la dezmăţ, decât să-l controleze. Este incredibil cât de naivi au putut să fie cei din delegaţia târgovişteană, să nu le spunem altfel, încât s-au lăsat pozaţi în ipostaze compromiţătoare. Într-o situaţie normală, de luciditate, Givens şi Coker probabil că nu ar fi reacţionat niciodată aşa de violent, în ciuda eventualelor provocări, fie ele rasiste, dar pe care nu le mai confirmă nimeni. Tocmai de aceea ne ferim să luăm în seamă zvonurile periculoase care circulă prin Satu Mare.

„Răspunsul” lui C. Iugulescu

Jucătoarele de la CSM Târgovişte au revenit într-un final la antrenamente, pregătind meciul de mâine, cu CSM Bucureşti, din deplasare, însă atmosfera la echipă rămâne una încordată. „Prietenii” din presă vorbesc despre „un nou început pentru un nou sfârşit”, iar dacă se va întâmpla asta, vinovaţii trebuie căutaţi printre cei care şi-au făcut de cap în clubul din Satu, vorbind în special de oficiali. Dacă nici după evenimente aşa de ruşinoase nu se vor lua măsuri, atunci ar trebui să plece inclusiv cei care îi conduc pe aceşti petrecăreţi. Nu am crezut niciodată că vom asista la reacţii aşa de puternice din partea opiniei publice, ale târgoviştenilor, care au înţeles cum e cum banii publici cheltuiţi la echipa de baschet.

Personal, mărturie stau articolele publicate, nu am solicitat niciodată desfiinţarea echipei de baschet, cum nu o cer nici acum, în schimb mi-am exprimat dezacordul faţă de cei care o conduc, exemplu preşedintele Ciprian Iugulescu. Nu am bănuit în viaţa mea că se va ajunge la asemenea scene, ba chiar sunt unii care susţin că deţin imagini şi mai scandaloase, din alte locaţii. Din păcate, în loc să ne răspundă cum a cheltuit anul trecut cele 30 de miliarde oferite Clubului Sportiv Municipal, C. Iugulescu ne sfidează golind pahare alături de baschetbaliste şi de bunul său prieten Marius Dobă. De fapt, cred că este cea mai simplă justificare. „Aici sunt banii voştri, fraierilor! Mai pune un rând!”. Vom reveni, mai avem multe surprize!

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial