27 aprilie 2024
Cine este şoferul care a accidentat mortal pietonul de la Crângurile! Poliţiştii l-au identificat repede, bărbatul a sunat şi a mărturisit totul

Cine este şoferul care a accidentat mortal pietonul de la Crângurile! Poliţiştii l-au identificat repede, bărbatul a sunat şi a mărturisit totul

Un şofer al unei societăţi de curierat, din Bucureşti, este cel care a accidentat mortal, în această dimineaţă, un bărbat în vârstă de 81 de ani, la Crângurile, pe Drumul Naţional 7.

Poliţiştii au reuşit să îl identifice rapid pe cel căutat. Au aflat că este vorba despre un bărbat care lucrează pentru o cunoscută societate de curierat.

De altfel, bărbatul era cu maşina de serviciu când s-a produs accidentul mortal.

În urmă cu puţin timp, şoferul a sunat la sediul poliţiei din Găeşti şi a mărturisit totul.

“La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că într-un șanț se află căzut un bărbat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe drumul național 7, în localitatea Crângurile, unde au identificat un bărbat decedat, iar în apropierea acestuia a fost descoperită o bicicletă.

Din primele investigații, victima ar fi un bărbat de 81 de ani, care, în cursul nopții de 27 spre 28 octombrie a.c., ar fi fost acroșat de un autovehicul.

Conducătorul auto ar fi părăsit locul producerii accidentului rutier.

Acesta a fost identificat de polițiști în persoana unui bărbat de 35 de ani, urmând să fie condus la sediul Poliției Orașului Găești.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal si efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului rutier, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege”, precizeaza IPJ Dambovita.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial