16 aprilie 2024

Caravana Adevărul, zgornită de la Găeşti!

Mare e grădina Domnului, dar ca pe la noi, zău, mai rar. Caravana Adevărul este o mană cerească pentru iubitorii de carte, de film, de reviste bune. Suntem privilegiaţi că soseşte o dată pe lună în oraşul nostru pentru 8 ore şi, culmea culmilor, plăteşte şi o sumă modică pentru staţionare. Toţi găeştenii ştiu că în faţă la «Materna», vine caravana. O precupeaţă care şi-a tras prăvălie în zonă s-a dus să-i scuture pe vânzătorii de carte că-i iau faţa la coşmelia ei de bulendre, ca şi când ar fi fost stăpână pe domeniul public. Şi-a luat ca aliat un funcţionăraş zelos de pe la Primăria Găeşti şi i-a obligat pe oamenii care vindeau cultură în centru să părăsească locaţia. Respectându-şi cititorii, responsabilii de carte au mers în parcarea din faţa Parcului Central, garând maşina pe două locuri pentru a putea fi vizibilă potenţialilor interesaţi, dar şi pentru a-şi putea desfăşura activitatea corespunzător. Nici aici nu au scăpat bieţii oameni de gura mare a funcţionarului pafarist şi «legist» care, dând din mâini şi din picioare, îi obliga să parcheze normal, pe un loc că… iau faţa parcului ! Ce putea fi mai frumos în faţa parcului? Vă întrebaţi cum a fost posibil? Nu ştim, dar putem să ne dăm cu părerea. O fi fost «cinstit» de fosta precupeaţă, acum vânzătoare de izmene made in Europa să alunge cultura de pe domeniul public şi el, pentru că a avut cu ce, a putut! O fi având vreo înţelegere cu şmecherii, proprietarii maşinilor de Bulgaria sau Germania, că doar pentru ei s-a făcut acea parcare, veritabil târg auto cu anunţuri pe geam şi staţionare câte o lună, moca. Altfel, cum am putea interpreta ieşirea total necontrolată şi nepotrivită a funcţionarului, care, dacă ar avea dureri abdominale pentru parcările zilnice pe trotuar, l-am înţelege. Şi apoi, menirea domniei sale este alta: să urmărească construcţiile ilegale, grămezile de nisip din mijlocul trotuarelor, gropile, capacele care dispar de pe la canalele Găeştiului, câte şi mai câte! Şi dacă tot vrea să rezolve toate problemele întortocheate ale oraşului prin cârma primăriei, s-o fi întrebat cum a fost legată „învârtitoarea” aia de ameţit copii de la intrarea în parc de la sursa de curent a Serei? Care este modalitatea de plată? Primăria încasează şi …energie ocazional, atâta vreme cât citirea se face la 3 luni? Lăsăm cetăţenii să vă judece, domnule! Noi ne-am permis, cu toată supuşenia, să mai facem câteva poze la maşinile care stau aproape mereu pe trotuare, care efectiv le-au strâmbat şi de care dumneavoastră nu prea vă împiedicaţi. O faceţi probabil uneori şi doar la… comandă! Este jenant să alungaţi „cartea” din oraş, scrie Cronica Găeştiului.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial