TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

CÂT SĂ ŢINĂ MINUNEA? Termica Târgovişte nu mai are datorii la Distrigaz!

„Primarul Gabriel Boriga dă asigurări că, din această toamnă, târgoviştenii racordaţi la reţeaua de termoficare care aparţine SC Termica SA vor putea beneficia de energie termică şi apă caldă, fără a mai exista riscul întreruperii acestor servicii. “Am reuşit să achităm în totalitate datoriile Termica către Distrigaz, iar acest lucru nu face decât să mă bucure. Atât târgoviştenii, dar mai ales şcolarii şi preşcolarii, vor putea beneficia de agent termic, imediat ce temperaturile vor scădea sub zero grade”, a precizat edilul municipiului Târgovişte. La 1 iunie 2008, atunci când primarul Gabriel Boriga a preluat mandatul, datoriile SC Termica SA către Distrigaz se ridicau la incredibila cifră de 105 miliarde de lei vechi. Această sumă colosală, primită moştenire de la administraţia municipală de până în 2008, i-a lăsat pe târgovişteni, în plină vară, fară apă caldă. După lungi negocieri cu cei de la Gdf Suez Energy Romania, care erau deja sătui de promisiunile vechii administraţii PSD, primarul Gabriel Boriga, a reuşit să “deschid” robinele de apă caldă pentru târgoviţteni. Astăzi, după 2 ani şi jumătate de negocieri şi plăţi de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi către Gdf Suez Energy Romania, administraţia condusă de edilul Gabriel Boriga a reuşit marea performanţă de a achita toate datoriile şi facturile curente ale Termica SA către Gdf Suez Energy Romania”, scrie Biroul de presă al Primăriei Târgovişte.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.