27 aprilie 2024
Campanie: „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”

Campanie: „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”

Comunicat de presă

Campania „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!”

Martie 2024

În luna martie se derulează campania de informare, educare, comunicare „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!” a cărei temă urmărește să atragă atenția asupra importanţei sănătăţii orale ca parte a sănătății generale și cunoașterea metodelor adecvate de prevenire a afecțiunilor oro-dentare. Această lună a fost aleasă pentru desfășurarea campaniei deoarece anual, în data de 20 martie, se serbează în toată lumea Ziua Mondială a Sănătăţii Orale cu scopul de a promova intervențiile eficiente pentru sănătatea orală.

Afecțiunile cavității bucale cuprind în principal cariile dentare, boala parodontală, gingivitele, pierderea dinților (edentație), cancerul bucal, traumatismele oro-dentare. Cele trei afecțiuni orale care afectează cel mai mult sănătatea generală și calitatea vieții oamenilor sunt cariile, bolile severe ale gingiilor și pierderea severă a dinților.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel mondial, aproximativ 3,5 miliarde de oameni suferă de afecțiuni bucale. Aceste afecțiuni sunt cauzate de o serie de factori de risc modificabili comuni multor boli netransmisibile (BNT) precum consumul de zahăr, consumul de tutun, consumul de alcool și igiena precară, precum și determinanții sociali și economici care stau la baza acestor comportamente. Peste 530 milioane de copii suferă de carii dentare netratate ale dinților primari (dinții de lapte) și 796 milioane de persoane sunt afectate de boli parodontale.

Propunerea de derulare a campaniei „Cu un zâmbet mai aproape de sănătate!” vine ca urmare a rezultatelor proiectului „Zâmbet și educație”, desfășurat în parteneriat de INSP cu UMF ”Carol Davila” și cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică. În cadrul acestuia s-au derulat activități de evaluare a stării de sănătate orală la nivelul cabinetelor de stomatologie din unitățile de învățâmânt. S-au colectat date din 36 de județe și municipiul București, în cadrul acțiunii fiind examinați de către medicii stomatologi școlari peste 4000 de copii și fiind intervievați prin chestionar autoadministrat părinții acestora. Rezultatele au evidențiat o proporție de 75% copii examinați care au dentiție primară afectată de carii, pierdere de dinți sau dinți plombați din cauza cariilor și o proporție de 51% dintre copiii examinați care au dentiție permanentă afectată de carii, pierdere de dinți sau dinți plombați din cauza cariilor. Cu toate acestea, din analiza percepției părinților asupra stării de sănătate orale a copiilor, 76% dintre părinți au considerat starea de sănătate a dinților copiilor lor ca fiind bună, foarte bună sau excelentă.

Campania derulată la nivel național în luna martie are ca scop promovarea importanței sănătății orale ca parte a sănătății generale a copiilor precum și a aspectelor cu privire la formarea unor deprinderi sănătoase de igienă orală, cunoașterea metodelor de prevenire a afecțiunilor oro-dentare și încurajarea tratamentului precoce al potenţialelor probleme dentare.

Mesajele campaniei:

  • Fii mândru de zâmbetul tău!
  • Aplică regula 2+2+2: Spală-te pe dinți de 2 ori pe zi, periază dinții minim 2 minute și mergi la stomatolog de minim 2 ori pe an!
  • Cu obiceiuri sănătoase îți păstrezi dinţii sănătoşi!
  • Folosește o pastă de dinți cu fluor și o periuță cu peri moi.
  • Nu uita să periezi pe toate părțile dinților: interior, exterior și suprafețele pe care mesteci.
  • Nu mânca niciodată după ce ți-ai periat dinții seara. Este foarte important să te culci cu gura curată.
  • Băuturile cu zahăr și snacks-urile nesănătoase îți pot caria dinții dacă le consumi prea des!
  • O gură sănătoasă ajută la protejarea întregului corp!

sursa: DSP Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial