6 mai 2024
Accident la Râncaciov: Un bărbat a intrat cu scuterul într-o maşină parcată

Accident la Râncaciov: Un bărbat a intrat cu scuterul într-o maşină parcată

Accident, ieri, la Râncaciov.

Un bărbat în vârstă de 68 de ani a intrat cu scuterul într-o maşină parcată.

Bărbatul a fost rănit şi dus cu ambulanţa la spital.

Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Râncaciov.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, de 68 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un scuter electric, pe drumul județean 702 B, în localitatea Râncaciov, din direcția Dragomirești către Ungureni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care s-ar fi aflat parcat.

În urma evenimentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o alcoolemie cu o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, precum și pentru dispunerea măsurilor prevăzute de lege”, informează IPJ Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial