5 mai 2024
Autoturism răsturnat în albia unui pârâu, la Moreni

Autoturism răsturnat în albia unui pârâu, la Moreni

La data de 15 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un participant la trafic cu privire la faptul că un autoturism este răsturnat în albia unui pârâu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, pe strada Cricovul din Moreni, unde au constatat că s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 18 ani ar fi condus autoturismul, deși acesta nu deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial