3 mai 2024
Accident la Bucșani. Doi tineri au fost răniți după ce două mașini s-au izbit

Accident la Bucșani. Doi tineri au fost răniți după ce două mașini s-au izbit

Accident, astăzi la prânz, pe raza localității Bucșani. Doi tineri au fost răniți după ce două mașini s-au izbit.

Este vorba despre un șofer în vârstă de 25 de ani și un pasager din celălalt autoturism.

”La data de 29 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 25 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Drumul Taberei, din Bucșani, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani.

În urma impactului, șoferul de 25 de ani și pasagerul celui de-al doilea autoturism au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, precizează IPJ Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial