23 aprilie 2024
A. Ţuţuianu – “Gică, e posibil SĂ NE DESPĂRŢIM!”

A. Ţuţuianu – “Gică, e posibil SĂ NE DESPĂRŢIM!”

❚ Noului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița nu i-a picat deloc bine să constate că, în ciuda eforturilor de a susține activitatea echipei de fotbal, aici sunt păstrate, promovate sau angajate persoane care au făcut o puternică propagandă PDL, ba chiar l-au atacat în campania electorală ❚ „O colaborare presupune și anumite obligații, așa că e normal să mă deranjeze când văd că domnul Gică Popescu apelează la oameni dintr-o anumită direcție politică”, a vorbit președintele Țuțuianu, în exclusivitate pentru „Jurnal de Dâmbovița” ❚ Șeful județului recunoaște că nu s-a așteptat ca „Baciul” să ia decizii la nivelul clubului, fără să consulte și principalul finanțator, adică CJD ❚ Propunerea CJD pentru postul de președinte, Tibi Rădulescu nu este hotărât dacă merită să se implice într-o asemenea situație, părând mai degrabă tentat să refuze ❚ Sorin Bușu și Ionuț Radu au fost implicați săptămâna trecută în mari scandaluri la campusul universitar în care locuiesc, situații investigate de Poliția Municipiului Târgoviște, primul pentru că ar fi lovit o studentă, iar celălalt pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

Demarată promițător, colaborarea dintre Gică Popescu și noua conducere a Consiliului Județean Dâmbovița a început să atragă primele fisuri. De bună credință, președintele Adrian Țuțuianu și vicepreședintele Leonardo Badea au întins o mână echipei de fotbal, în conturile căreia au direcționat un miliard de lei vechi, convingând și ceilalți parteneri locali să sprijine echipa, financiar sau sub alte forme. Oamenii au demarat apoi discuții cu agenți economici din județ, pentru a atrage și surse private, eforturi care merită apreciate.

Probabil că nu la fel a gândit și președintele de onoare Gică Popescu, de vreme ce nu a consultat colaboratorii locali atunci când a apelat la serviciile unor cadre apropiate PDL și fostului președinte al CJD, Florin Popescu.

Președintelui Țuțuianu nu i-a picat deloc bine să constate că, în ciuda eforturilor de a susține activitatea echipei de fotbal, aici sunt păstrate, promovate sau angajate persoane care au făcut o puternică propagandă PDL, ba chiar l-au atacat în campania electorală, principalii vizați fiind Țâcă Zamfir, șeful centrului de copii și juniori și Gabriel Bengea, noul ofițer de presă.

„Va trebui să clarific anumite situații cu domnul Gică Popescu”

„La prima întâlnire pe care o vom avea cu domnul Gică Popescu, va trebuie să clarificăm această situație. Eu nu i-am impus să lucreze cu anumiți oameni, nici măcar nu am ajuns la discuții legate de organigramă, dar nici nu m-am așteptat să ia decizii fără să ne consulte și pe noi, cei care venim cu bani la această echipă. Am fost de bună credință, am acceptat să colaborăm cu dumnealui, însă o colaborare presupune și anumite obligații. E normal să mă deranjeze când văd că domnul Popescu apelează la oameni dintr-o anumită direcție politică și îi transmit că, dacă va continua cu asemenea constrângeri, e posibil să ne despărțim. Sunt prea mari problemele la nivelul județului, mult mai importante decât fotbalul și cel puțin aici nu aș mai fi vrut să apară neplăceri”, a vorbit președintele CJD, Adrian Țuțuianu, în exclusivitate pentru „Jurnal de Dâmbovița”.

Evident că au apărut imediat atacurile la adresa noastră, lansate de site-ul suporterilor, de fapt al jurnaliștilor care, după apariția lui Adrian Țuțuianu în locul lui Florin Popescu, se tem să nu-și piardă avantajele din bani publici.

Tibi Rădulescu e tentat să refuze funcția de președinte

Principalul finanțator al echipei de fotbal, lucru recunoscut inclusiv de Gică Popescu, CJD ar trebui să urgenteze numirile în funcții a unor cadre locale, tocmai pentru a diminua controlul periculos pe care îl exercită asupra clubului fostul internațional. CJD ar vrea să-și plaseze un om în conducerea clubului și să reorganizeze centrul de copii și juniori, de unde talentele locale sunt îndepărtate, pentru a le face loc jucătorilor aduși de la Craiova.

Propunerea CJD pentru postul de președinte, Tibi Rădulescu încă nu este hotărât dacă merită să se implice într-o asemenea situație, părând mai degrabă tentat să refuze. În maxim două zile va oferi un răspuns, iar dacă el va fi negativ, CJD va trebui să se reorienteze rapid.

Sursele noastre spun că Gică ar avea în intenții de a-și transfera jucătorii la o echipă de Liga a IV-a, pentru a avea un control mai mare asupra lor, în acest moment ei fiind la dispoziția clubului.

Bușu și Radu au făcut scandal în căminul unde locuiesc fotbaliștii

Ca și cum nu ar fi fost deajuns, la echipă au izbucnit alte scandaluri, provocate de doi dintre jucătorii care locuiesc în campusul universitar. Chiar dacă ele s-au consumat săptămâna trecută, abia acum au devenit cunoscute, fiind protejate puternic de cei din club.

„În două seri consecutive au avut loc evenimente neplăcute, în care au fost implicați fotbali ști de la Chindia, situații anchetate de Poliția Municipiului Târgoviște. Miercuri seară unul dintre ei a agresat o studentă de-a noastră (Sorin Bușu), iar în noaptea de joi spre vineri, un altul a avut un comportament nepotrivit, fiind sancționat de Poliție (Ionuț Radu, pentru tulburare ordinii și liniștii publice)”, ne-a transmis Liliana Voinea, administratorul campusului universitar de pe Aleea Sinaia.

Așa se explică probabil despărțirea de Ionuț Radu, în schimb Sorin Bușu a fost păstrat în lot pentru cantonamentul montan de la Predeal, fiind folosit titular în amicalul cu FC Brașov.

Am solicitat informații și de la Poliția Municipiului Târgoviște, urmând să ne fie transmise în cel mai scurt timp, după cum ne-a asigurat purtătorul de cuvânt, agent Raluca Florescu.

Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial