mie. dec. 25th, 2024

vote1COMUNICAT DE PRESĂ

ALEGERI LOCALE ÎN SIGURANȚĂ!

Poliţia Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale.

Astfel, la nivelul județului Dâmbovița, peste 1.160 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral, dintre care 671 sunt polițiști.

Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Aproape 290 de poliţişti și 76 de jandarmi se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

De asemenea, măsurile de pază şi protecţie la cele 432 de secţii de votare constituite la nivelul județului Dâmbovița, vor fi asigurate de 263 de polițiști, 213 jandarmi, 236 pompieri și 17 efective aparținând altor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 104 poliţişti, constituiţi în 46 de echipe operative.

A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 15 poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă o va impune.