Simion Bogdan nu a scăpat de ce se temea mai rău! Judecătorii au decis să fie arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile! Cocubina lui a fost plasată sub control judiciar.
Individul, care se lăuda peste tot că este redactorul şef al unui ziar on-line, este acuzat că ar fi şantajat zeci de directori de şcoli pentru a încheia contracte de deratizare cu firma pe care o controla din umbra, spun procurorii.
“Ca mod de operare, am putea spune că suspectul a avut un mod de operare foarte minuţios pentru a-şi însuşi foloase necuvenite din activitatea pe care o desfăşura.
Sub falsa identitate pe care o prezenta opiniei publice, de reporter, a solicitat informaţii de interes public de la unităţile şcolare de pe aza judeţului Dâmboviţa, informaţii care îi erau puse la dispoziţie, însă, aceasta, în mod simultan, administrând de facto o societate comercială ce avea ca obiect de activitate lucrări de deratizare, depunea o ofertă comercială, solicitând unităţilor şcolare să încheie cu societatea sa, contracte de deratizare.
Foloasele pe care le obţinea erau administrate de acesta, numai că obiectul contractului de deratizare îl efectua folosind o forţă de muncă din cadrul Primăriei Vulcana Pandele.
Persoanele respective erau folosite chiar şi în timpul programului, suspectul dispunând asupra modului în care aceştia puteau să se deplaseze pentru a efectua operaţiunea de deratizare”, a declarat Adrian Ghirdoveanu, prim procuror delegat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
“Sunt foarte multe contracte. Ştim că ele depăşeşc 50 de unităţi şcolare. Vom solicita instituţiilor care practicau acţuni de control pe linia acestor contracte de deratizare, pentru a ne comunica în mod concret câte unităţi au contracte de deratizare cu această societate.
Nu cunoaştm valoarea exactă a prejudiciului. Nu putem şti cum erau efectuate lucrările şi cum se foloseau acele substanţe.
Suspectul a profitat şi de faptul că la instituţia publică a avut montat un sistem de supraveghere video, pe care îl utiliza şi în interes propriu. Imaginile preluate de pe acest sistem erau preluate ulterior pe site-ul său”, mai precizat procurorul.