mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_01.2014_zapada10Poliţia rutieră atrage atenţia bicicliştilor :

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, bicicliştilor le este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

Totodată, pentru reducerea gradului de implicare în accidente de circulaţie, le recomandăm celor care se deplasează cu bicicleta:

Să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie atât pentru siguranţa lor cât şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic.

Să nu circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Să nu se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul.

Să nu transporte sau sa tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalti participanţi la trafic.

Să semnalizeze din timp şi vizibil orice schimbare a direcţiei de deplasare.

Să manifeste atenţie sporită în zona intersecţiilor. Este necesar să se oprească la colţul străzilor pentru a se asigura că pot continua deplasarea în condiţii de siguranţă.

Concentraţi-vă permanent asupra traficului. Nu ascultaţi muzică şi nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta.

Fiţi vizibili în trafic! Purtaţi haine de culori aprinse, care vă pun în evidenţă atunci când folosiţi bicicleta, iar noaptea, dacă nu puteţi evita călătoria, este recomandat să purtaţi o vestă reflectorizantă.

Dotaţi-vă bicicleta cu o semnalizare corespunzătoare şi folosiţi pistele destinate bicicliştilor.

Verificaţi starea tehnică a bicicletei (întotdeauna, înainte de plecare, faceţi o scurtă verificare privind starea corespunzătoare a anvelopelor, funcţionarea frânelor, a avertizorului sonor şi a sistemului de iluminare).

COMUNICAT DE PRESĂ

Atenţie la circulaţia în condiţii de iarnă !

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vă informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor accidente rutiere.

Pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), poliţia rutieră le recomandă conducătorilor de autovehicule ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, situaţia meteorologică existentă și să își echipeze autovehiculul cu anvelope corespunzătoare sezonului rece.

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Când partea carosabilă este acoperită cu zapadă, conducătorii auto au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora.

Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone, trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte amendă, valoarea unui punct fiind de 105 lei.

În afară de sancţionarea cu amendă, va fi retras certificatul de înmatriculare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

Anvelope de iarnă acceptate de legislaţia în vigoare sunt cele inscripţionate pe lateral, cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”. Iniţialele M şi S vin de la cuvintele mud (noroi) şi snow (zăpadă).

Anvelopele “all seasons” pot fi acceptate numai dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă (“M+S”, “M.S.”, “MS”, “M/S” sau “M&S”).

Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire creaţi-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşiţi şi facilitaţi-le acţiunea! Nu staţionaţi pe partea carosabilă!

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi, iar aceştia au oprit maşinile.