4 mai 2024

Poliţia Dâmboviţa – “A fost cel mai liniştit şi cel mai sigur Revelion din ultimii ani”

ACCIDENT - BUZAUÎNCEPUT DE AN ÎN SIGURANŢĂ

În perioada 31 decembrie 2015- 3 ianuarie 2016, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. Anul acesta a fost cel mai liniştit şi cel mai sigur Revelion din ultimii ani.

Pentru siguranţa cetăţenilor, la trecerea dintre ani, au fost constituite patrule suplimentare faţă de dispozitivul curent, care au acţionat, îndeosebi, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de persoane şi vehicule.

Totodată, poliţiştii de la rutieră, în colaborare cu efectivele de la ordine publică, au acţionat pe principalele artere din judeţ, atât pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite, cât şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

Datorită prezenţei active a poliţiştilor, cetăţenii s-au bucurat în linişte atât în noaptea de revelion cât și în primele zile ale noului An.

În perioada 31 decembrie 2015 – 03 ianuarie 2016, poliţiştii constatat 40 de infracţiuni, dintre care 17 au fost de natură judiciară, 11 la regimul materiilor explozive şi 7 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 251 de sancţiuni, în valoare de 41.070 de lei şi au confiscat bunuri în cuantum de 4.000 de lei.

Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 16 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 166 de amenzi, 38 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Totodată, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 2 pentru conducere cu viteză excesivă şi 3 pentru consum de alcool.

În această perioadă, la Biroul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112 Dâmboviţa au fost primite 276 de apeluri, dintre care 88 au necesitat intervenţia poliţiştilor. Celelalte apeluri au fost false sau au privit probleme din competenţa de soluţionare a altor instituţii.

Din totalul apelurilor preluate de poliţişti, 29 au provenit din mediul urban şi 59 din rural.

Cele mai puţine apeluri, 62, au fost în prima zi a acestui an.

În ceea ce priveşte timpul de reacţie, în cazul a 86 de apeluri, poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 min de la momentul sesizării.

Prin intermediul apelurilor 112 au fost sesizate 47 de infracţiuni, dintre care 16 au fost loviri sau alte violenţe şi 9 furturi.

Ca urmare a deplasării poliţiştilor la apelurile 112, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 în conformitate cu prevederile O.U.G 34/2008 şi 21 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial