TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Poliţiştii, activităţi în apropierea şcolilor

elet6Activități preventive desfășurate de polițiști în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară, alături de efective de poliție din cadrul polițiilor municipale și orășenești și de polițiștii de la structura de analiză și prevenire a criminalității, au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, și pentru a preveni și descuraja faptele de delincvență juvenilă.

Astfel, polițiștii au discutat cu reprezentanții mai multor unități de învățământ pentru a-i informa cu privire la normele pe care trebuie să le respecte în contextual pandemiei de COVID-19, dar și cu elevii explicându-le importanța regulilor pe care trebuie să le respecte pentru siguranța lor și a celor din jur.

Totodată, polițiștii au instruit 21 de persoane care asigură paza unităților de învățământ, remintindu-le reglementările în vigoare din acest domeniu.

De asemenea, polițiștii de la rutieră și ordine publică au fost prezenți în apropierea unităților de învățământ pentru a se asigura cu privire la respectarea normelor rutiere de către participanții la trafic.

În cadrul acțiunilor din trafic, polițiștii au legitimat 234 de persoane și au aplicat 57 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Alte 29 de sancțiuni au fost aplicate celor care nu au respectat prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.