„Este o investiţie amplă, care a pornit de la solicitările cetăţenilor, având în vedere că aici erau aproximativ 60 de garaje care au fost dărâmate.
În urma acestei acţiuni s-a dublat numărul locurilor de parcare. S-au amenajat trotuarele, s-au făcut aproximativ 400 de metri de trotuare.
Parcarea are aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Pe spaţiul verde pe care l-am amenajat va fi un loc de joacă, face parte din proiectul cu cele 14 noi locuri de joacă care, începând cu primăvara anului 2016, vor fi executate în Târgovişte.
S-au montat şi mai multe coşuri de gunoi, sunt primele coşuri de gunoi care se montează în municipiul Târgovişte după 4 ani.
Avem un lot de 1.500 de coşuri stradale care vor fi montate în toate cartierele municipiului.
Pentru că aici nu era absolut nimic, era un loc care nu avea niciun fel de întrebuinţare, am făcut un teren nou pe programul «teren de sport în fiecare cartier».
Lucrările au costat aproximativ 1 milion de lei, din care 825.000 lei reprezintă lucrări care s-au dus către societatea Consiliului Local, către Municipal Construct, restul reprezintă zona de asfaltare” , a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.