TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Uite ce misiune au avut polițiștii târgovișteni!

hotif1Razie a poliţiştilor de la Poliţia Municipiului Târgovişte

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi secţiilor de poliţii rurale din arondare au desfăşurat o razie pe linia depistării şi sancţionării faptelor antisociale.

Astfel, în cadrul celor cinci filtre instituite, poliţiştii au verificat 154 de autovehicule şi 244 de persoane.

Au fost constatate două infracţiuni şi aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 27.810 lei.

Dintre acestea, 23 au fost la Legea 61/1990 privind ordinea şi liniştea publică şi 23 la Legea12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Totodată, poliţiştii au confiscat 920 de ţigarete, 100 de franzele, material lemnos şi produse alimentare pentru care nu se deţineau documente justificative de provenienţă.

 

Valoarea bunurile confiscate se ridică la 99.350 lei.

 

Exemplu:

 

Un bărbat, de 73 de ani, din Corneşti, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism deşi avea anulat permisul de conducere.

 

Pe numele lui, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de  conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea

prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din

care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

 

 

 

 

 

 

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.