30 aprilie 2024

A fugit, nu s-a asigurat, s-a rănit! SIMINICA, AI GRIJĂ!

Accident rutier uşor În ziua de 17 mai 2010, în jurul orei 17:30, în localitatea Produleşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Astfel, M. Siminica, de 28 de ani, domiciliată în comuna Gura Şuţii, s-a angajat în traversarea D. J. 721 în fugă şi fără să se asigure, prin faţa unui autobuz oprit regulamentar, fiind acroşată de o autoutilitară condusă de A. Marin, de 47 de ani, domiciliat în comuna Produleşti. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor survenirii accidentului rutier. Atenţie pietoni! – Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul; – Evitaţi angajarea în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii; – Respectaţi culorile semaforului electric; – Circulaţi numai pe trotuare, iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public; – Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci; – Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice. Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic! Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial