mar. nov. 12th, 2024


Menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță, asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, precum și supravegherea traficului rutier pentru prevenirea unor accidente grave de circulație au constituit, în cursul zilei de ieri, 28 octombrie, principalele misiuni ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

Astfel, polițiștii au legitimat peste 250 de persoane, au verificat 200 de autovehicule și au intervenit la 38 de evenimente, dintre care 25 au fost sesizate prin SNUAU 112.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 55.666 de lei, dintre care 126 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 24 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 16 filtre pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 12 permise de conducere (patru pentru depășirea regimului legal de viteză și două pentru consumul de alcool) și au retras 3 certificate de înmatriculare.