În zilele de 18 și 19 iunie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița vor dona sânge la sediul unității cu sprijinul personalului medical specializat de la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmboviţa și în colaborare cu Centrul Medical Județean Dâmbovița.
Conştienţi de importanţa pe care o are o astfel de iniţiativă, jandarmii doresc să-şi aducă aportul la completarea rezervei locale de sânge, iar la această activitate vor participa în mod voluntar, încercând ca prin gestul lor umanitar să determine cât mai multe persoane, să ia atitudine şi să conştientizeze faptul că, prin sângele donat pot salva viaţa unor oameni aflați în suferinţă.
Acţiunea se înscrie în activitățile dedicate Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, iar prin aceasta se urmărește sensibilizarea tinerilor şi adulţilor în vederea promovării donării de sânge şi a îmbunătăţirii stocului sangvin local.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA