20 aprilie 2024

Au dat atacul la subsolul blocului!

Un echipaj de jandarmerie care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pe raza municipiului Târgovişte, a observat în zona punctului termic de pe str. C.Porumbescu din cartierul CFR, cinci persoane suspecte care aveau asupra lor mai multe bagaje voluminoase. În urma verificărilor efectuate (stabilirea identităţii persoanelor, efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor) de către cadrele de jandarmerie, s-a stabilit că cei cinci bărbaţi au sustras mai multe bunuri (2 apometre, 4 baterii pentru chiuvete, 25 bucăţi de ţeavă din cupru, 4 seturi de accesorii obiecte sanitare, 18 colaci din sârmă de diferite dimensiuni, etc.), în urma pătrunderii în anexele de la subsolul unui bloc situat în cartierul CFR. *** Ca urmare, persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către structurile abilitate. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial