lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_cj1„Am adoptat o Hotărâre de Consiliu Judeţean prin care am spus că la sfârşitul lunii mai punem punct asocierilor.

Am o sinteză a contractelor de asociere: obiective finalizate prin asocieri sunt 25, vorbim din anul 2013, valoarea obiectivelor finalizate fiind de 19.097.828 lei, din care Consiliul Judeţean Dâmboviţa 10.799.000 lei şi consiliile locale 8.298.752 lei.

Nu este jumătate-jumătate, pentru că la unele primării am continuat contractele de finanţare vechi, cu procente care nu erau în cotă egală, şi mai sunt obiective de drumuri judeţene, unde vin consiliile locale cu o cotă de contribuţie care e undeva la 20-30% faţă de valoarea lucrării.

Obiective în curs de execuţie, pe anul acesta, avem 37, cu o valoare de 61.677.188 lei, din care Consiliul Judeţean 33.296.671 lei şi consiliile locale 28.380.517 lei.

În anul acesta alocările de la Consiliul Judeţean sunt de 9.156.000 lei şi alocările de la consiliile locale de 7.256.000 lei.

Se observă că soluţia de concentrare a resurselor poate rezolva mai multe probleme de infrastructură decât lucrul disparat, pe sectoare foarte mici.

Pentru finalizarea acestor lucrări, dacă ţinem cont şi de decontările anterioare, o să avem nevoie anul viitor de cel mult 3-4 milioane lei, pentru a finaliza şi cele 37 de obiective în execuţie.

Avem 18 solicitări obiective în curs de iniţiere, cu o valoare de 31.485.474 lei, din care CJD are o contribuţie de 17.183.598 lei, iar consiliile locale 14.301.876 lei.

Anul acesta, pentru obiectivele în curs de iniţiere, CJD a alocat 970.000 lei şi consiliile locale au alocat 1.154.000 lei.

Iniţiere înseamnă că sunt în curs procedurile de achiziţie publică şi că am alocat sumele minime necesare ca aceste proceduri să se deruleze legal.

Sunt 10 obiective cu o valoare de 16.565.000 lei, din care cota CJD este de 8.827.000 lei şi cota consiliilor locale este de 7.738.000 lei.

Total asocieri înseamnă 128.825.490 lei, o sumă extraordinar de mare, înseamnă 30 milioane euro, din care contribuţia CJD este de 70.106.440 lei şi a consiliilor locale, de 58.719.000 lei”, a declarat preşedinte CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.