mie. dec. 25th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Primarul Gabriel Boriga a soluționat problemele în școli!

După întâlnirea din această dimineață cu directorii și contabilii celor 41 de unități de învățământ, la care au luat parte și membrii ai Executivului, au fost clarificate toate probleme cu care se confruntă conducerile școlilor, înainte ca bugetul pe anul 2014 să fie votat.

Astfel, paza în unitățile de învățământ, reparațiile și reabilitările la nivelul clădirilor, mentenanța centralelor termice, precum și fundamentarea detaliată a fiecărui capitol din bugetul solicitat de fiecare unitate în parte, au fost explicate și detaliate de către primarul Gabriel Boriga, viceprimarul Ioan Țuțuianu, administratorul public Gabriel Cioacă și directorul economic Daniela Popa. Aceștia au ținut să menționeze faptul că noua legislație în vigoare nu va permite nicio abatere de la propunerea bugetară inițială.

Un alt detaliu foarte important, prezentat în cadrul acestei întâlniri, a fost reușita departamentului economic din cadrul Primăriei Municipiului Târgoviște, de a deconta salariile cadrelor didactice. Instituția noastră este singura unitate administrativ-teritorială din județul Dâmbovița care a soluționat această problemă.

Prin această întâlnire, Executivul Primăriei Municipiului Târgoviște, condus de primarul Gabriel Boriga dorește să stabilească o relație clară și transparentă cu toate unitățile de învățămând din municipiul Târgoviște.

Biroul de presă