mar. oct. 22nd, 2024

Comunicat de presă

În perioada 17 – 20 septembrie 2024, Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a derulat Campania Națională de control la angajatorii care desfăşoară activități în domeniile „Captarea, tratarea și distribuția apei” (cod CAEN 3600) și „Colectarea și epurarea apelor uzate” (cod CAEN 3700).

                          Obiectivele  campaniei au fost:

– identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;

– creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte cunoașterea riscurilor de accidentare și/sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot apărea în activitatea desfășurată la locurile de muncă, precum și privitor la necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă pentru domeniile de activitate sus-menţionate;

-eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.

În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, au efectuat 21 de controale care au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, dar şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru neconformităţile constatate, aceștia au aplicat sancțiuni și au dispus măsuri cu termene clare de îndeplinire de către entităţile controlate.

Astfel, au fost dispuse 18 măsuri de conformare și aplicate 8 avertismente și o amendă, în valoare de 8 mii de lei.

Principalele neconformități constatate de inspectorii de muncă dâmbovițeni au fost: lipsa contractelor de muncă la locul de muncă, lipsa evidenței timpului de lucru la locurile de muncă, lipsa instruirii salariaților în privința planului de prevenire si protecție, lipsa controlului medical la angajare, lipsa instrurii SSM.

În perioada următoare, inspectorii de muncă dâmbovițeni vor verifica respectarea măsurilor de către angajatorii cărora li s-au dispus și intrarea acestora în legalitate. Facem precizarea că neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.