TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

Un bărbat a fost bătut de un tânăr, în parcul din Fieni

Un bărbat, de 39 de ani, a ajuns la spital rănit după ce a fost bătut de un tânăr, de 18 ani, în parcul din Fieni.

Victima a cerut ajutorul la 112 după agresiune, iar acolo au sosit echipajele de la ambulanţă şi poliţie.

Se pare că între cei doi a izbucnit o ceartă, iar ulterior cel de 18 ani s-ar fi năpustit asupra celui de 39 de ani.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost sesizați de un bărbat de 39 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost lovit de o persoană. În urma deplasării la fața locului, în parcul din orașul Fieni, polițiștii au constatat că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, apelantul ar fi fost agresat fizic de un tânăr de 18 ani, din Fieni.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.