8 mai 2024
Controale pe principalele drumuri din judeţ

Controale pe principalele drumuri din judeţ

Ca urmare a activităților desfășurate de polițiști, au fost aplicate peste 170 de sancțiuni contravenționale, reținute 19 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Astfel, au fost desfășurate 4 acțiuni punctuale, au fost controlate 157 de vehicule, legitimate 263 de persoane și testați peste 100 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 177 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.000 de lei, dintre care 145 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 29 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, iar, în urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 19 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

sursa: Poliţia Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial