TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Educatie

Găești: Administrația locală a investit masiv în educație!

Ai carte, ai parte! Este unul dintre motto-urile după care se ghidează administrația orașului Găești.

În ultimii ani, școlile și grădinițele din Găești arată din ce în ce mai bine, grație proiectelor cu fonduri europene câștigate de către cei de la primărie.

Grigore Gheorghe, primarul orașului Găești, merge des pe șantierele din localitate, unde verifică atent calitatea lucrărilor și cum se derulează proiectele de modernizare.

”Stimate cadre didactice, dragi elevi și părinți, suntem prezenți la deschiderea unui nou an școlar.

Așa cum ați observat, in ultimii ani, administrația locală a investit masiv in educație, și aveți exemple elocvente: Colegiul National Vladimir Streinu, Școala Radu cel Mare, Grădinița Inocența, Creșa.

În acest moment, derulăm un proiect în valoare de 2,7 milioane de euro pe fonduri europene la #ScoalaȘerbanCioculescu.

De asemenea, suntem în pregătirea unei licitații în valoare de 2,3 milioane de euro, tot fonduri europene la #Liceul Dr. C. Angelescu.

Zilele trecute am semnat un contract de finanțare în valoare de 1,6 milioane euro, #FonduriEuropene, prin care vom dota unitățile de învățământ din oraș cu mobilier școlar și echipamente digitale.

La Colegiul National Vladimir Streinu am înființat un #cabinet stomatologic dedicat în exclusivitate pentru elevi

Anul trecut am majorat #bursele școlare.

Vă doresc tuturor multă sănătate, rezultate deosebite la învățătură și purtare și succes la examenele viitoare!”, a transmis Grigore Gheorghe, primarul orașului Găești.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.