Bogdan Georgian Pușcoi este omul care a sfârșit tragic, astăzi, în poligonul auto, de la Ulmi.
Bărbatul împlinise 50 de ani, în urmă cu două luni, și a fost colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița, șef al Serviciului Prevenire.
Ieșise la pensie în februarie 2021. Era căsătorit și avea doi copii, de 14 și 18 ani și o soție minunată.
Bogdan își iubea extrem de mult familia și era un om profesionist.
Urma școala pentru a obține permisul de conducere a motocicletelor, iar azi avea primele ore de mers, în poligonul de la Ulmi.
Era însoțit de instructor când s-a întâmplat nenorocirea și a intrat cu motocicleta într-un zid din beton.
Salvatorii sosiți acolo nu au mai putut decât să constate decesul.
Apropiații săi au declarat în exclusivitate pentru targovistenews.ro că Bogdan a fost cel care le-a ridicat autorizația celor cu depozitul GPL de la Crevedia.
”E cel care le-a ridicat autorizația celor de la Crevedia. Datorită lui pompierii sunt acoperiți în acte acum. El a făcut documentele ca la carte”, ne-a mărturisit soția lui Bogdan.
”A fost un soț model, un tată excepțional”, ne-a declarat, sfâșiată de durere, Raluca, soția lui Bogdan.
O anchetă urmează să lămurească exact în ce împrejurări s-a produs această tragedie.