mie. dec. 25th, 2024

“USR a obținut votul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru sesizarea Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției.

O singură zi mai târziu, intervenția noastră, imperativă pentru democrația românească, are deja ecou: Consiliul Europei a cerut României să modifice legile justiției în conformitate cu avizul Comisiei de la Veneția și al organismului statelor anticorupție GRECO!

⚖️ Pe scurt, ceea ce am spus de luni de zile este „dublat” de către organismele internaționale competente.

Rămâne însă periculos faptul că PSDNL pot fi opriți doar în al 12-lea ceas și doar după multă luptă, asta în timp ce, pe la televiziuni, erijează în apărători ai democrației.

Ceva îmi spune că nu va fi ultima dată când vor încerca să pună în pericol echidistanța justiției. Vom fi însă tot aici. Și-i vom opri din nou”, a atras atenţia deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.