lun. dec. 23rd, 2024

“Acum un an, atunci când salutam interesul uriaș arătat (și dovedit) de către Cătălin Drulă pentru drumul expres Târgoviște – București, mai mulți „înalți” ai PSD au încercat să minimizeze ceea ce urma a fi un proiect extrem de important pentru comunitatea noastră locală.

Imediat după „înscăunarea” lui Grindeanu la Transporturi, în martie 2022, PSD Dâmbovița se bătea cu pumnul în piept că proiectul drumului de mare viteză Târgoviște – București a intrat în prima etapă.

🚧 Atunci am semnalat că proiectul n-a fost „prins” în Programul Investițional 2021-2030, de vreme ce interesul meu ținea (și ține) de dezvoltarea reală și de plus-valoarea adusă în comunitățile din județ, indiferent de numele sau culoarea politică a celor care-și propun altruist să o facă. Astăzi, din păcate, se confirmă că proiectul Dâmbovița – București a fost „șters” de pe lista de priorități ale lui Grindeanu.

Se vede treaba că PSDNL nu e cu adevărat interesat de județul nostru și că am avut încă de jumătate de an dreptate. Nu mă bucură deloc acest lucru acum cum nu m-a bucurat nici atunci. Mai mult, am să-l întreb personal pe ministrul transporturilor dacă partidul său își propune doar să joace o leapșă electorală cu Dâmbovița sau dacă există un interes real pentru dezvoltarea zonei.

Așa cum ar trebui să fie firesc. Pentru că mie-mi pasă în mod real.

Later edit – După cum se vede în postarea lui Grindeanu, harta autostrăzilor și drumurilor expres actuale și viitoare, adică harta priorităților guvernării PSDNL, nu cuprinde drumul expres Târgoviște – București!!!“, a precizat deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.