lun. dec. 23rd, 2024

S-a dat alarma în gara din orașul Găești după ce compartimentul motor al unei locomotive a fost cuprins de flăcări.

În tren se aflau 80 de călători, iar toți sunt în afara pericolului, anunță ISU Dâmbovița.

”Intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit în compartimentul motor al locomotivei unui tren în gara orasului Gaesti. Trenul de persoane circula pe ruta București – Pitesti. Nu au fost înregistrate victime. Intervine Detașamentul Gaesti cu 2 autospeciale de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de pompieri locomotiva era desprinsa de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane ranite.

Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme. Incendiul a fost stins rapid de pompieri utilizând stingătoare din dotarea locomotivei și de pe autospecială.

Un echipaj rămâne în zona pentru o perioada pentru asigurarea masurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei”, spun oficialii de la ISU.