O maşină în care se aflau patru oameni s-a prăbuşit într-o râpă, în această după-amiază, pe drumul spre cariera Lespezi, în Cheile Brăteiului.
Din fericire, anunţă salvatorii, toţi cei patru ocupanţi sunt în afara pericolului.
Maşina era condusă de o tânără, de 29 de ani.
“Se intervine în cazul unui autoturism căzut într-o râpă în comuna Moroieni. Sunt mobilizate forțe și mijloace de intervenție de la Garda Fieni cu 1 ASAS și o ambulanță SMURD.
Din informațiile preliminare accidentul a avut loc între Bolboci și Zănoaga pe DJ 713A.
Echipajul de paramedici SMURD de la Garda Fieni ajuns la locul evenimentului a găsit 4 persoane ieșite din autoturism care au suferit escoriații minore și refuză transportul la spital”, precizează ISU Dâmboviţa.
foto – arhivă