TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

Accident cumplit la Dărmăneşti. Un şofer a fost încarcerat după ce maşina sa a intrat într-o cisternă

Accident cumplit, în această seară, pe Drumul Naţional 72, la Dărmăneşti.

Un şofer a fost încarcerat după ce maşina sa a intrat într-o cisternă.

„La locul evenimentului au fost mobilizate forte de la Detașamentul Moreni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, de la Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare și de la SAJ Dâmbovița două ambulanțe.

Ajunse la locul accidentului forțele de intervenție au identificat o persoana încarcerată și au început imediat evaluarea medicală și operațiunile de descarcerare.

În același timp a fost verificat locul accidentului și încărcătură autocisternei care era goală. Victima care era constienta a fost scoasă în siguranta si predata echipajului SAJ pentru ingrijiri medicale.

La locul evenimentului au fost asigurate măsuri de protecție pentru scurgeri de gaze de la o conductă avariata până la sosirea unei echipe de la Distrigaz pentru remediere”, precizază ISU Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.