TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Deputatul Daniel Blaga: „Salvează o Școală” transformă școlile abandonate în centre de servicii medicale, sociale sau culturale

„Din păcate, e o realitate ce nu poate fi negată: în ultimele două decenii, mii de școli au fost închise, devenind în timp clădiri abandonate, uitate de vreme și de comunitate.

Majoritatea, în mediul rural. Dincolo de nevoia acută de a investi în educație, în toate formele sale, rămâne și datoria de a ne aduce aportul în special în zonele defavorizate.

Cât despre sprijin, acesta poate îmbrăca mai multe forme. A reprezentat astfel o mare bucurie descoperirea proiectului „Salvează o Școală”.

Astfel, alături de unul dintre inițiatorii săi, deputatul și colegul meu, Alin Apostol, și de Alexandra Grecu, ne-am deplasat la Bădeni, în comuna Runcu, acolo unde, o astfel de școală lăsată în paragină urmează să primească în curând o nouă viață.

„Salvează o Școală” transformă școlile abandonate în centre de servicii medicale, sociale sau culturale, oferind un suport nou unei comunități.

Te poți implica și tu, aici: https://salveazaoscoala.ro/„, spune deputatul Daniel Blaga, liderul USR PLUS Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.