1 mai 2024
Alexandru Munteanu, USR Târgovişte: “România riscă să piardă miliarde din banii europeni, prin PNRR”

Alexandru Munteanu, USR Târgovişte: “România riscă să piardă miliarde din banii europeni, prin PNRR”

“România riscă să piardă miliarde din banii europeni, prin PNRR

Situație alarmantă pentru țara noastră: riscăm să pierdem miliarde de euro, bani europeni din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, totul din cauza nepăsării celor care ne conduc.

Oficialii europeni au avertizat că nu e de glumă şi pe lângă faptul că nu o să mai primim alte fonduri, vom fi nevoiți chiar să dăm înapoi banii primiți până acum prin PNRR.

Cei de la Comisia Europeană critică lipsa reformelor din România, dar şi investițiile făcute cu mare întârziere.

Mai avem doar 29 de luni la dispoziție să finalizăm proiectele finanțate prin PNRR, iar multe dintre acestea nici măcar nu au început, așa că șansele să fie terminate la timp sunt minime. Oficialii U.E. avertizează că termenul limită este 26 august 2026 şi că nu va mai exista nicio prelungire.

Țara noastră a încasat de la Comisia Europeană peste 9 miliarde de euro, o treime din banii pe care i-a negociat, în total 29 de miliarde de euro. Datele oficiale arată că România mai are de făcut aproape 400 de reforme şi investiții, iar neîndeplinirea acestora va atrage pierderea banilor din PNRR.

Cu toate acestea, guvernanții ne mint pe fată şi spun că totul este roz, asta în timp ce oficialii europeni ne critică aspru.

Noi, cei din USR, monitorizăm atent cum este implementat PNRR în România. Incompetența celor de la PSD şi PNL ne duc însă spre prăpastie şi așa riscăm să nu mai construim spitale şi școli din banii europeni”, spune Alexandru Munteanu, din cadrul USR Târgovişte.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial