Sfârșit dramatic pentru o femeie de 76 de ani, din Fieni. A fost găsită inconștientă în locuință, intoxicată cu fum, iar încercările salvatorilor de a o readuce la viață au eșuat.
Incendiul care i-a cuprins casa a pornit, se pare, de la o lumânare de care proprietara a uitat.
Femeia locuia în aceeași gospodărie cu copiii ei, însă era singură în casă în momentul producerii tragediei. Când s-au întors, oamenii au văzut fum gros ieșind din camera victimei. S-au repezit înăuntru și au sunat imediat după ajutor.
Colonel Eduard Țelea, purtător de cuvânt ISU Dâmboviţa: ”Paramedicii SMURD i-au acordat asistență medicală de urgență, fiind predată apoi echipajului de ambulanță SAJ”.
Zeci de minute au durat manevrele de resuscitare. Aveau să fie în zadar. Din primele verificări, spun pompierii, incendiul ar fi fost provocat de o lumânare aprinsă, uitată nesupravegheată.
Maria Iov, vecină: ”A fost ziua morților și probabil că femeia a aprins lumânare pentru morții ei. Când ești bătrân trebuie să fii mai atent decât normal, fiecare pas trebuie să ți-l măsori și să îl gândești, că uite, se întâmplă nenorociri”.
Vecină: ”Și noi aprindem candela, dar o supraveghem, stăm lângă ea”.
Lumânările trebuie puse pe un suport neinflamabil, din ceramică, de exemplu. Astfel încât, chiar dacă se răstoarnă, flacăra să nu ajungă la alte materiale care pot lua foc.