lun. dec. 23rd, 2024

Se strange latul in jurul agresorului care a bagat in spital doua femei din Gura Sutii! Politistii il vor duce la detectorul de minciuni pe sotul uneia dintre victime, banuit ca el a fost cel care le-a batut pe cele doua pana ce le-a desfigurat.

Intre timp, starea de sanatate a victimelor nu s-a ameliorat. Batrana de 74 de ani este in coma, la clinica Floreasca din Capitala, iar femeia de 55 de ani primeste ingrijiri in sectia chirurgie a spitalului judetean din Targoviste

Femeia de 55 de ani este internata in continuare la Spitalul Judetean de Urgenta din Targoviste. Medicii spun ca starea ei este in continuare grava asa ca nu poate da deocamdata relatii oamenilor legii cu privire la atac.

“Are un traumatism cranio-facial si multiple contuzii, a ramas in spitalul nostru pentru supraveghere, in sectia chirurgie”, a declarat pentru MariusBUGA.ro dr.Carmen Marcu, directorul medical al Spitalului Judetean de Urgenta din Targoviste.

Femeia de 55 de ani a fost gasita batuta crunt, langa un copac, in ograda unei vecine de 74 de ani, la randul ei agresata cu salbaticie.

“Era desfigurata, ce sa va zic, numai in filme vezi asa ceva! Langa casa urma de sange nu e nimic, probabil a tarat-o pana acolo, a luat-o pe brate si a dus-o in casa”, crede Nicoleta Stan, fiica batranei agresate.

Suspect de atac este chiar sotul uneia dintre victime. Acesta declara insa ca nu are absolut niciun amestec in agresiune.

“Nu pot sa-mi dau seama cine ar fi putut face una ca asta! N-am auzit nimic, nu stiu nimic!”, le-a spus reporterilor MariusBUGA.ro Gheorghe Badea, sotul femeii de 55 de ani.

Vecinele marturisesc insa ca o vedeau des pe sotia omului batuta si ca aceasta se vaita ca barbatul ei era cel care o agresa din cauza ca bea prea mult alcool.

“Ea era batuta zilnic, tavalita, asta si eu am vazut de foarte multe ori, va pot spune si vecinii de acolo”, ne-a marturisit Natalia Bartos, vecina.

Principalul suspect va fi supus testului cu poligraful, iar politistii spera ca astfel vor afla mai multe date cu privire la agresiunea de la Gura Sutii.

“Efectuam cercetari pentru a stabili cauzele si conditiile in care cele doua persoane au fost agresate”, ne-a precizat comisarul sef Alexandru Iorga, seful Politiei Gaesti.

Daca va fi gasit vinovat, pentru vatamare corporala din culpa, suspectul risca pana la 12 ani in spatele gratiilor.