COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria Târgoviște și Mercedes-Benz au semnat contractul de furnizare a celor 28 de
autobuze hibrid diesel-electric
Modelul Mercedes-Benz Citaro Hybrid, votat autobuzul anului 2019, reprezintă noul vehicul care, începând din acest an, va oferi târgoviștenilor condiții excelente de transport.
Autobuzul Citaro, reprezintă coloana vertebrală a transportului public în toată Europa, cu peste 55.000 de vehicule livrate.
Versiunea Hybrid a acestui autobuz și-a dovedit performanțele privind fiabilitatea și rentabilitatea, fiind achiziționat, în volume semnificative, de către operatorii de transport din Berlin, Stuttgart, Munchen, Rotterdam, Cracovia sau Madrid.
Dotări ale Mercedes-Benz Citaro Hybrid:
– Senzori numărare călători;
– Sistem informare călători audio-video în/out bus – panouri LED;
– LCD – 21.5″;
– Sistem CCTv interior bus + video exterior – 4 camere interioare și 2 camere exterioare;
– Sistem comunicare audio-video șofer-călători;
– Computer de bord;
– Echipament de vânzare bilete – instalat în bus, la șofer, cu opțiune de validare;
– Validator dual;
– Modul comunicații autobuz-CAN;
– Terminal controlori;
– Automat de reîncărcare bilete (instalat în autobuz);
– Sistem integrat de gestiune și diagnosticare electronică;
Valoarea contractului este de 44.720.680 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene.